venerdì 31 marzo 2017

Tenìo

di Frantziscu Sotgiu Melis Pes


Tenìo pagu,
sa pedde corriatza suta pese,
pro caminare iscurtzu:
sas ispinas, sas codes, sa carchina,
sa terra tosta,
nemmancu m'iscraffiana.

Tenìo meda,
s'amore de una mama,
sa manu sua lèbia e caente
chi mi tocchaiat sa cara,
una carigna.
Sa 'oghe sua armoniosa
chi m'ischidaiat su manzanu.

No tenìo nudda
mancu unu libru

cando cherìo lezere,
o una poesia si da cherìo iscurtare.
Ma tenìo totu
frades e sorres
chi pranghiant e ridian
e fintzas carchi amigu pro jogare.

Tenìo... tando...
unu mundu intreu
de connòschere
una natura manna
de isprorare:
abbas e  frores,
puzones e animales.
Su 'entu in cara
e una notte de isteddos chena fine.

Tenio, iscurtade:
una vida intrea de bivere.


*****

Avevo poco,/la pelle coriacea sotto i piedi,/per camminare scalzo:/le spine, i sassi, la calce,/la terra dura,/nemmeno mi facevano il solletico.//Avevo molto,/l’amore di una mamma,/la sua mano leggera e calda/che mi toccava la faccia,/una carezza./La sua voce armoniosa/che mi svegliava al mattino.//Non avevo niente/nemmeno un libro se volevo leggere,/o una poesia se volevo ascoltarla./Ma avevo tutto/fratelli e sorelle/che piangevano e ridevano/ed anche qualche amico per giocare.//Avevo… allora.../un mondo intero/da conoscere/una natura grande/da esplorare:/acque e fiori,/uccelli ed animali./Il vento sulla faccia/e una notte di stelle senza fine.//Avevo, ascoltate:/una vita intera da vivere.